Poate ca voi mai scrie mult timp despre tine sau poate aici se termina totul.
Am plecat pentru ca era prea multa durere.
Tot ceea ce asteptam din partea lumii ,mi-ai oferit tu la ultima noastra intalnire.
Nici nu m-ai lasat cu un ramas bun demn macar de
clipele frumoase .
Am crezut in despartirea dintre noi si lume ,inconjurati de ceea ce suntem
sau nu stiu cum sa iti spun...
sau nu stiu cum sa iti spun...
eram noi.
Un adio in care plecam impreuna cu satisfactia si bucuria in suflet ca am reusit ...
ca am fost unici .
Dar a fost mult prea devreme iar acum mult prea tarziu.
Nu ai mai lasat nimic in mine care sa fie rezervat doar pentru mine.
Ai stapanit tot iar acum nu mai am nimic pentru ca totul erai tu.
Cum sa pasesc acum intr-o lume pe care am cunoscut-o doar cu tine?
Cum o sa mai simt vreodata din nou ceea ce am avut cu tine ?
Si poate acum ma conduce doar furia si suferinta insa simt ca
nu as vrea nimic altceva si ca ceea ce as considera infinitul ar fi doar prin tine.
Incerc sa capat sens si sa inteleg viata asa , fara tine.
Am plecat si in naivitatea mea am crezut ca vei lupta acum pentru mine daca tot inainte nu ai facut-o.
Oare am avut ultimul nostru sarut?
Oare mainile noastre s-au strans pentru ultima oara?
Oare a fost ultima data cand am urmarit lumina din ochii tai ?
Niciun raspuns...
Ma intreb care a fost cea mai frumoasa zi a noastra.
Si imi vin multe momente in care ne-am facut promisiuni , ne-am privit , lucruri ce ar forma un tablou perfect.
Pentru orice om care ar citi asta acum ar spune ca e o prostie.
Te-am intrebat odata de ce iti lasi barba stiind foarte bine ca nu iti place , tu fiind unul dintre cei mai atenti barbati pe care ii cunosc cu privire la genul acesta de lucruri.Atunci mi-ai raspuns spunandu-mi ca ai facut-o mereu pentru ca stiai ca mie imi place.
Cat de naiva am fost vazand in asta atat de mult romantism.
Acum nu mai are niciun sens.
Iti spun ca inca refuz sa cred ca te voi mai vedea doar peste ani , ca vei avea familia ta si ca tot ceea ce am visat noi s-a rezumat doar la atat.
Am vrut sa fie o carte pentru tine.
O carte pe care o voi lasa copiilor nostri in care sa citeasca cat de mult te-am iubit.
Stiu ca poate nu va citi nimeni ceea ce am scris aici.Dar pentru mine
acesta a fost ultimul capitol al iubirii in doi .
Acum voi ramane doar eu si iubirea.
"Niciodata nu va sti omul asta cat rau mi-a făcut.
Am ramas cu un dor...
cum sa-ti explic?...
nelinistea mea..."
Poate că vei rămâne singură, cu tine, pentru a reuși să cunoști lumea cu proprii pași. Nimeni n-o să te învețe să fii fericită, pentru că asta ar însemna să te legi de existența altcuiva. Tu și numai îți vei deschide drumul spre împlinire. Sună absurd și greu de crezut în mijlocul tristeții, însă e purul adevăr. Din momentul în care îl vei accepta, vei vedea cum durerea pălește și cât de frumoasă ești zâmbind.
RăspundețiȘtergereProbabil ca cel mai greu lucru este faptul ca trebuie sa inveti sa iti iei la revedere in fiecare zi .Doar asa poti accepta.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru ca m-ai citit.
Te mai citesc, să știi.;)Cred că secretul vindecării nu e împăcarea, ci lipsa regretului.Bucuriile trăite cândva nu trebuie să devină amintiri dureroase. În fond, viața e o succesiune de etape.
ȘtergereOana...traiesc cu speranta ca aceasta pagina de jurnal nu e decat o exteriorizare a sentimentelor purtate de imaginatie, si ca nu reflecta realitatea.
RăspundețiȘtergereSper din tot sufletul.
Iar daca e adevarat, dragostea si amintirile vor fi mereu prezente. Vor fi mereu cu voi.
Gandeste-te ca dragostea, a fost cea mai frumoasa modalitate pentru a va cunoaste. Si ca asa te-ai regasit pe tine.
Fericirea nu sta neaparat in prezent.
Desi despartirea doare, aminteste-ti ce mi-ai spus tu candva : " Daca il iubesti, lasa-l sa plece."
Cine stie in ce imprejurari va veti intalni. Viata e ciudata... si surprinzatoare.
Te pup!
P.S : Imi pare rau ca nu te-am mai citit de ceva vreme. Dar odata ce ma linistesc cu toata nebuneala asta, promit sa te sun. TREBUIE SA IESIM! :* pup! :*